"Astenie" de primavara

Ori am luat-o de tot pe aratura. De ce? Pentru ca ceva nu e in regula. Stiti voi, e o perioada din aia in care nimic nu merge bine, nu lasi sa se vada, dar daca totusi se vede incerci fie sa negi, fie sa expui cel mai satisfacator motiv (adica acela care iti vine primul in minte si evita o a doua intrebare dupa "Ce ai?"). Si asta nu pentru ca nu ai vrea sa vorbesti, ci pentru ca te gandesti ca nu are nimeni chef sa stea sa iti asculte tie frustrarile, in principiu pentru ca toti ceilalti au si ei destule pe cap.

Si inainte sa iti dai seama, devii o persoana ursuza, care nu zambeste prea des si atunci cand o face e total fortat, care nu are chef de nimic si aproape nimeni (credeti-ma intotdeauna exista o persoana sau doua cu care iti face placere sa vorbesti indiferent de situatie, sau de starea de spirit). Iesi cu prietenii si stai undeva intr-un colt, avand impresia ca esti total in plus si ca nu iti gasesti locul. Stai in casa, dar nu te poti concentra sa citesti o carte, nu ai rabdare sa vezi un film de la cap la coada, nici nu iti vine sa iesi sa te plimbi, fie pentru ca nu ai cu cine, fie pentru ca pur si simplu nu ai destula energie sa te misti atat. Nu mananci, nu poti sa dormi, ci doar te intorci de pe o parte pe cealalta, nu vorbesti cu nimeni, decat eventual pe mess si asta numai cu oamenii foarte dragi, pentru ca ceilalti ti se par total enervanti in momentul acela. Daca ai un temperament mai dificil, te certi cu toata lumea si tot ce vrei e sa fii lasat in pace.

Apoi nici asta nu iti mai place pentru ca te simti ignorat si ai impresia ca nimanui nu ii pasa. Tot ce faci iese pe dos, tot ce spui are o urma de sictir in ton, te enervezi din orice si ai vrea ca lumea sa iti inteleaga starea fara sa dai prea multe explicatii.

Da. Printr-o stare de genul acesta trec eu acum. [Bine ar fi sa nu se gaseasca vreun stralucit sa faca gluma cu "acea perioada a lunii" sau "lipsa de...". Deja sunt expirate si, de obicei, sunt spuse cand nu trebuie]. Acesta chiar e un moment in care vreau si nu vreau sa fiu singura, vreau si nu vreau sa fiu lasata in pace, vreau si nu vreau sa vorbesc despre...

Despre ce? Doar am zis tot aici nu? Ei bine..nu. In momente de genul acesta ai foarte mult timp de gandire. Si nu numai timp ai, ci si tendinta sa analizezi unele lucruri in detaliu, sa despici firul in patru, cum se spune. Si atunci cand le gandesti singur, ajungi la unele concluzii deloc sanatoase din punct de vedere fizic, psihic, moral. Am stabilit eu demult ca acest gen de gandire nu face bine si ca e mai bine ca aspectul cu pricina sa fie discutat, dar nu ma pot abtine. Si uite asa, am dedus sau presupus niste chestii care nu ma bucura deloc, m-am resemnat in cateva privinte chiar daca nu a fost cel mai usor lucru pe care l-am facut pana acum, dar nici imposibil se pare, am inceput sa imi fac griji prea devreme pentru ce va avea sa vina si am inceput sa imi dau seama ca de acum se ingroasa gluma.

[Dar vreau doar atat: ca NOI sa ramanem NOI]. Pup

The Rembrandts - Friends



The Rembrandts - Friends

Arta domne'!

Treaba voastra ce faceti, dar eu ocolesc :p

Pentru OCHELARII

Post scris cu scuzele de rigoare: imi pare rau, scumpule, ca am indraznit sa omit asa ceva.

Sa va spun care este noua moda de a iti face bagajul cand pleci, sa zicem, ipotetic vorbind, de la camin catre casa. Nu uitati! Este metoda marca inregistrata Nechi:
- intra Nechi in camera de camin, grabit fiind sa ajunga la timp la gara, in special pentru ca il asteptam eu singurica in frig :D, dar si pentru ca trebuia sa prindem trenul.
- intrebare: de ce am nevoie?
-rapuns 1: ochelari - check
-raspuns 2: leptoc - check
- intrebare: aaa...imi mai trebuie ceva?
- raspuns cu jumatate de gura: pai poate niste schimburi si ceva haine.
- concluzie: de ajuns. Sa mergem

Ajunge Nechi la mare si merge cu nebuna (aka eu) pe plaja in Vama Veche. Incepe Nechi sa se dea mare ca stie sa faca broaste si, culmea, chiar stie. Bine, daca nu ar fi fost valurile prea mari, Nechi prea inalt, prea frig afara, etc etc... i-ar fi si reusit niste broaste asa cum trebuie. Dar shhh.. e secretul nostru secret. Si arunca Nechi pietre in apa pana se satura, sau pana il apuca durerea de mana, sau de spate, ceva de genul. Ne intoarcem.
Vine tristul moment in care trebuie sa ne facem bagajele ca sa ne intoarcem. Atunci avem minunata revelatie ca nu mai sunt ochelarii. Ne gandim putin, ne dam seama ca probabil i-a pierdut in Vama. Recunosc, m-am simtit ca dracu cand mi-am dat seama ca a ramas fara ochelari si, in principiu era vina mea, dar chiar nu aveam ce sa fac.
Asadar, cam asta este amuzanta, la inceput si trista, apoi, poveste a ochelarilor lui Nechi, pe care nu ii vom uita niciodata.

[:* scumpule]

Inca o data la mare

M-a intrebat multa lume cum este iarna la mare. Acum ca stiu, va pot raspunde.

Din punctul meu de vedere, odata ajuns acolo nici nu mai tii cont de faptul ca este iarna. Te bucuri de ceea ce vezi si atat. De ce? Pentru ca e o priveliste de nedescris. Nu poti face plaja, nu te poti balaci in apa, dar te poti bucura de frumusete. Este si frig, dar nici acest lucru nu mai afecteaza.

Cel putin eu asa m-am simtit zilele acestea. Cand m-am vazut pe malul marii pur si simplu m-am simtit bine. Am uitat de Bucuresti, de Ploiesti, de facultate, licenta, sanatate, probleme. Am uitat de tot. Eram numai eu si marea.

Am ajuns si in Vama Veche, unde privelistea nu este tocmai cea dorita, dar unde am alergat pe plaja, Alex a incercat sa faca broaste cu pietre (i-au iesit doar pe jumatate), am desenat in nisip, am luat si o scoica micuta (si acum o am in buzunarul de la geaca). Am fost si in Constanta, am stat si in Mangalia. Ne-am plimbat mult. Am vizitat oameni. Nu as avea ceva de rau de zis despre aceste zile. Si i le cam datorez lui Nechi. Fara el nu ajungeam acolo. Fara el nu ma simteam atat de bine. A avut si el partea lui de relaxare, la volan, ceea ce m-a bucurat mult.

Nu a fost pe deplin cum am sperat eu, stie el de ce, dar inteleg si eu ca unele lucruri nu se intampla cu una, cu doua si implica mai multe decat pare la o prima vedere. Oricum, nu as da zilele acestea pentru nimic si nu regret nicio secunda ca am plecat.

ps: Nechi nu m-a lasat sa fac ingerasi in nisip in principiu pentru ca m-as fi murdarit toata, dar mie mi se parea o idee foarte buna in acel moment. :))

Titanic 2??

...si nici macar nu pot sa spun ca mi-a placut filmul "Titanic" chiar atat de mult. Da, l-am vazut de multe ori, mai mult sau mai putin obligata. E bunut filmul pana la jumatate, mai exact pana se loveste de ghetar, dar apoi, lasa de dorit. Dar, ce e cu asta?



Continuare pentru "Titanic"? Nu!!! Adica, NUUU! Ce a fost in capul vostru? Ce sperati sa obtineti? Alte 11 Oscaruri nu mai vede. Ar fi bine daca ar mai vedea un castig cat de cat decent in boxoffice dar nu prea cred. E drept, nu am gasit filmul nici pe cinemagia.ro, nici pe imdb.com. Dar trailerul asta de undeva a iesit, iar eu nu am decat un cuvant care sa descrie ideea de a face o continuare filmului "Titanic": GROAZNIC.

Incercarea moarte n-are...sau are?

Cel putin asa se spune. Nu stiu cat este de adevarat, dar stiu ca eu am dat peste o provocare foarte interesanta. De ceva timp tot incerc sa fac ceva, dar, se pare, nu reusesc. Nu stiu daca este vina mea. E posibil sa nu fie. Poate nu am eu ce imi trebuie ca sa fac acest lucru sa se intample. E cert ca o sa incerc in continuare. Asta pentru ca implica o persoana foarte draga mie si pentru ca nu imi sta in fire sa renunt cu una cu doua. La un moment dat, probabil voi renunta. Dar asta se va intampla atunci cand voi intelege ca am facut tot ceea ce statea in puterea mea, iar rezultatul ramane acelasi.

Am incercat si zilele acestea. Speram sa am succes, avand in vedere conditiile date. Nu a fost sa fie. Nici acum. Probabil ca nici nu voi avea, ceea ce inseamna ca va ramane povara celor capabili de asa ceva. Si, fie ca vor sau nu, chiar exista oameni din astia.

Am vorbit (scris) codat. Stiu. Va suna egoist ce voi spune acum, dar inteleg eu si este poate de ajuns. Daca mai inteleg si altii, este bine. Si sunt convinsa ca unii se duc oarecum cu gandul pe unde trebuie. Dar nici nu trebuie mai multe explicatii. De ce? Pentru ca inca o data, nu am scris pentru cineva anume, nu am vrut sa transmit absolut nimic. Am scris pentru mine. De-aia am blog nu? (gandire de balta...stiu...nu sariti)

Noapte buna acum. Have fun. Pup

[ps. Nechi e el stie ce, ca eu nu inteleg despre ce vorbeste. E vorba de Dota deci, intelegeti voi. E ceva acolo. Un monstrulet smecher probabil. Oricum...a zis sa scriu asta, am scris]

Cineva sa imi explice

Se tot produce un fenomen pe care eu chiar nu il inteleg. Suntem cu totii familiari cu vestitele mesaje agasante si, de cele mai multe ori tampite, trimise la gramada. Da, este vorba despre ceea ce noi numim MASS-uri. Am observat ca majoritatea sunt de genul "vand....", "da mesajul mai departe daca nu vrei sa ai nu stiu cati ani de ghinion", "trimite mesajul la toti din lista ta si undeva pe ecranul calculatorului va aparea numele persoanei care te iubeste", "ma numesc X, sufar de boala Y si am facut o intelegere cu Yahoo ca pentru fiecare mesaj trimis sa primesc Z bani" si nu mai stiu, dar sunt convinsa ca mai sunt cateva mai populare, daca le pot spune asa.


Stim si ca ne enerveaza la culme sa primim asemenea mesaje complet idioate (desi trebuie sa recunosc faptul ca unul din ele m-a amuzat si anume acesta : "Du-te in bucatarie, da drumu la gaze, intoarce-te peste 30 de minute si aprinde un chibrit. ... Iti va aparea numele persoanei iubite pe tavan."). Insa, spre marele meu ghinion, nu toata lumea este deranjata de astfel de mesaje. De aceea exista oamenii care le trimit.

Ce vreau eu sa imi explicati este urmatorul lucru. Daca esti complet idiot si dai mass-uri complet idioate si stii ca lumea te va injura in fel si chip, de ce la sfarsitul lor apare mentiunea "Scuze de mass", sau sinonimele "Scuze pentru cei cu DND", "L-am primit si eu"? Adica, stii ca esti idiot, stii ca nimeni nu vrea sa iti citeasca porcaria de mesaj, stii ca enervezi pe toata lumea si, cu toate acestea, tot trimiti mesajul, dar la sfarsit te scuzi.

Pe mine chiar ma depaseste.

In spirit de solidaritate...

..cu domnul Ionte si toti ceilalti care sunt de acord cu el. El spune asta in ziua de 14 februarie a fiecarui an si foarte bine zice.

Romanii se bucura de Sf. Valentin, sarbatoare 100% romaneasca de altfel nu?(va rog sa sesizati tonul sarcastic). Ce sa zic. Eram cat se poate de "nerabdatoare" sa fiu iar inconjurata de cani cu inimioare, ursuleti cu inimioare (care au si un buton minune, pe care daca faci greseala sa apesi vei auzi un pitigaiat si enervant "I love you"), perne in forma de inimioare, trandafiri artificiali cu cine stie ce parfumuri aiurea in ei, brelocuri kitschoase, evident, in forma de inimioara si ma opresc aici cu enumeratia, pentru ca stiti si voi cu ce sunt pline magazinele in perioada aceasta si, mai ales, pentru ca, daca mai scriu o data cuvantul "inimioare" aici, cred ca o sa-mi pierd toti cei 2 cititori pe care ii am.

Cert este ca v-ati tampit de tot si sunteti niste oameni care, in loc sa se bucure de traditiile pe care le au, imprumuta tot ce e mai urat din alte parti. Sunteti capabili doar de...
... si provocati diabet.

Si da. Vorbesc la persoana a doua, pentru ca Sf. Valentin mi se pare o prostie. Nu zic ca sarbatoresc Dragobetele sau ca sunt cine stie ce fana a traditiilor romanesti, dar nici nu ma injosesc asa.

Asta este. Cum suntem prea mici pentru niste lucruri atat de "mari", nu putem face mare lucru sa ne impotrivim, dar pentru asta avem bloguri: ca sa spunem exact ce credem despre poporul de inapti (cuvant imprumutat de la Nechi) cu care suntem obligati sa convietuim. As I use to say: We've got the power.

[daca aveti de gand sa incepeti cu filozofii de genul "Sf. Valentin inseamna mai mult decat inimioare", sau "Unde iti este romantismul?" mai bine va abtineti]

Pentru...voi

Terence Jay - One blood

[nu m-as fi asteptat vreodata ca melodia asta sa fie cantata de cel care interpreteaza personajul Jeremy Van Holden in Green Street Hooligans]




In the far away fires
Where the hills forever burn
At the feet of our heroes
We try hard to learn
But the lesson is lost there
In the smoke and the mud
That we are one flesh, one breath, one life, one blood

I stood by the river
That ran red with shame
I stood in the killing fields
Where death had no name
I stood with my brothers
And away it flood
And we were one flesh, one breath, one life, one blood

Then I felt to the ground
Tasted ashes on my tongue
Thinking that only the dead
Are forever young

There was peace in the twilight
And for a moment among
It was a world without danger
A world without war
And I will take all your suffering
It will do any good
Cause we are one flesh, one breath, one life, one blood......

It's a long road...

Cornadoor-Long Road



[multumesc Dragos]

o tentativa de versuri gasiti aici

Pentru...mine

Zero - Sunny days
(preferata mea de la Eurovision)

Ploiesteanca frustrata e...

Am zis de cand am plecat din Bucuresti ca astazi o sa imi iau niste capace din cauza descrierii pe care am facut-o Ploiestiului. Nu credeam ca Roxu va face asta public, dar daca asta vrea ea, cine sunt eu sa stau in calea fericirii sale? Asadar, draga Roxu:

1. Prefer sa spun:" ma duc sa beau o cafea in Romana si trebuie sa trec prin infernul de la metrou" decat sa spun "exista o singura pizzerie buna si aia e in Breaza".

2. In cazul in care nu ai observat, vremurile in care stateai maximum 15 minute la 5 semafoare sunt de mult apuse. Dar nu mai spune nimanui. Ramane secretul nostru secret.

3. Este frumos Bulevardul Castanilor, dar mai frumoase sunt parcurile: Cismigiu, Herastrau, Tei mai ales (my personal favourite). Iar in ceea ce priveste mersul in Berceni unde cersesc oamenii, sa fim serioase, si Ploiestiul are si inca destui.

4. Prefer sa imi sun prietenii si sa stiu exact unde sunt atunci cand trebuie sa ma intalnesc cu ei, chiar daca imi ia mai mult timp sa ajung, decat sa nu ii sun pentru ca am maximum cinci posibilitati de baruri in care ii pot gasi.

5. Prefer sa stiu ca trebuie sa scot o avere din buzunar pentru a merge cu taxi-ul, pentru a ma tine motivata sa astept pana la primul metrou. :D (stii tu...)

6. Daca iei trenul nu treci prin niciun calvar, iar daca vrei cu masina, DN-ul la iesirea din Ploiesti e la fel de aglomerat ca si la iesirea din Bucuresti.

7. Ba trebuie sa iti faci griji ca esti calcata in picioare pentru ca, la capitolul asta, ploiestenii sunt net inferiori. Nu ma refer la numarul mare de oameni cat la nesimtirea de care pot da dovada.

8. Nu stiu de cand iti faci tu griji pentru "chineji". Iar strainii sunt mult mai civilizati decat romanii, daca nu ai observat.

On the other hand:

- un abonament pe toate traseele, in Ploiesti, pe o luna, este 100 lei. In Bucuresti, este 50 lei, iar cum noi primin si reducere, chiar 25.

- cand ai chef sa iesi undeva, chiar ai de unde alege in functie de ceea ce vrei sa faci: cafenele, fastfood-uri, cluburi cat cuprinde, o tona de cinematografe la care iti e drag sa mergi etc.

- in Bucuresti nu te zbati intre doua categorii de oameni cum faci in Ploiesti, unde dai numai de copii sau batrani.

- cand ai chef sa iti cumperi chestii, indierent ca sunt accesorii, haine, sau mai stiu eu ce, nu trebuie sa intri in panica din cauza ca ai fost deja la toate cele doua magazine din oras.

- daca ai ceva mai deosebit, cum ar fi parul, hainele etc, nu prea trebuie sa iti faci griji ca la fiecare doi pasi mai striga cate un "stralucit" dupa tine.

- bucurestenii nu au solarul in curte ca majoritatea ploiestenilor si toti cei din Peris

Asa ca... :p

Tomorrow...

Maine ma intorc si eu in minunatul, inconfundabilul, inegalabilul Ploiesti. Este cel mai tare oras din lume: ca Perisul la culoare, ca Targoviste la distractie. Ce sa vrei mai mult de atat? Una peste alta, Roxule, Alex, Mihai si voi ceilalti astepti invitatii in Retro, Denisa, Sucado si care mai sunt si repede pentru ca pe 12 ma intoc in "Metropola". Asta ca sa nu va zic ca astept invitatii la excursii in afara orasului. Sa nu fim pretentiosi, zic.

Pana atunci... pup si pa! Si bafta noua la examen, ca succes are cine invata!!